Lecții de Pest Control

Cum scăpăm de ploșnițele de pat

Cum scăpăm de ploșnițele de pat

  1. Identificarea ploșnițelor de pat, reproducerea acestora și semnele infestării

Ploșnițele de pat sunt insecte mici, parazite, originale din Asia, cu denumirea în latină - Cimex lectularius. Acestea se hrănesc cu sânge, deci dupa cum sunt și denumite își fac cuibul prin zona patului pentru a fi cât mai aproape de locul în care se pot hrăni, fără să se deplaseze pe distanțe mari. 

Sunt active în special pe timpul nopții, când ies din cuib atrase de corpul gazdei din care se hrănesc. Sunt atrase de temperatura corpului și de dioxidul de carbon emanat prin respirație. Totuși, ploșnițele de pat nu atacă doar oamenii, ci și animale cu sânge cald precum câini, pisici, păsări sau rozătoare, dar aceste cazuri sunt mai rare.

Ploșnițele de pat, sau Bed Bugs dupa cum sunt cunoscute la nivel mondial, provocă o serie de reacții adverse precum alergii la nivelul pielii sau erupții cutanate. Cu toate acestea, ploșnițele de pat nu transmit boli persoanelor mușcate. Produc disconfort datorită mâncărimilor și inflamațiilor din cauza mușcăturilor, dar și un stres psihic foarte mare. Pișcăturile pot fi tratate cu anti-alergeni pentru a reduce reacțiile alergice și antiseptice, sau unguente cu antibiotic pentru prevenirea infecțiilor.

Ținând cont că acestea ies doar noaptea să se hrănească, și pișcătura lor este insesizabilă, în multe cazuri ajung să se înmulțească și să creeze un adevarat disconfort gazdei. În prima fază mușcătura lor poate fi confundată cu pișcătura de țânțari, și din acest motiv nu se intervine la primele semne de infestare, ci doar atunci când e un grad mare de infestare.

Ciclul de viață al ploșnițelor de pat

De la faza de ou trec prin 5 stadii de dezolvare până la adult, ajungând la ultimul stadiu în câteva luni. Temperaturile ridicate le grăbesc dezvoltarea, astfel la temperaturi de peste 26-27 grade pot ajunge la stadiu adult chiar și într-o lună și jumătate. Din acest motiv pe timpul sezonului cald se dezvoltă mai repede și apar mai multe sesizări, dar nu este un dăunător care apare doar într-o anumită perioadă a anului.

  • Din ouă trec la primul stadiu de dezvoltare (nimfă) în 6-17 zile, dupa care, pentru a trece de la un stadiu la altul trebuie să se hrănească.

  • Durata medie de viață este de 10-12 luni, dar pot ajunge și până la 15 luni în medii mai răcoroase. Chiar și așa pot rezista chiar mai bine de 6 luni fără hrană, deci pot să supraviețuiască pe perioade lungi și să se înmulțească și într-un spațiu nelocuit.

  • Au o culoare maro­nie, iar după hrănire iau o tentă roşie­tică, înspre roşu închis când sunt pline de sânge.

  • Femela are corpul rotunjit şi mascului mai alungit, dar o distincţie clară între femela şi mascul se poate face în stadiul de adult, când ajung la o dimensiune de 4-8 mm.

  • O femelă adult depune zilnic ouă, ajungând la 200-500 ouă depuse pe toată durata vieţii, şi se hrăneşte o dată la câteva săptămâni, deci chiar şi în cazurile în care nu se văd ajung să se înmulţească foarte repede.

Semnele infestării

Preferă locurile ascunse, întunecoase, unde să nu fie deranjate pe perioade lungi de timp, cât mai aproape de zona din care se pot hrăni. Astfel îşi fac cuibul pe la îmbinăturile plăcilor de lemn de la pat, cusăturile saltelei, sau a tăbliei de la pat. Dacă ajung să se înmulţească pot să îşi facă cuibul şi în obiectele de mobilier din jurul patului, cum ar fi noptierele, scaunele sau fotoliile, dulapuri dacă sunt apropiate de pat sau canapea, în spatele tablourilor, în spatele plintei de la parchet sau prin orice zonă în care să nu fie deranjate. Corpul aplatizat le ajută să se ascundă în cele mai mici crăpături.

Ploşniţele nu îşi fac cuibul pe zone lucioase sau reci cum ar fi metalul sau sticla, preferă zonele din lemn sau materiale textile. În general nu ajung să îşi facă cuibul în dulapurile cu haine, deşi ar fi un mediu prielnic pentru ele, fiind mai departe de pat sau de canapea, deci mai departe de zona de unde se pot hrăni.

În general, infestarea cu ploşniţe are loc prin aducerea lor din alte zone în interior, prin bagaje, pe haine sau alte obiecte ce au stat într-un spaţiu infestat. Sunt foarte rare cazurile în care vin de la vecini, fiind insecte statornice, care stau toată viaţa într-o zonă restrânsă. Totuşi, dacă gradul de infestare este foarte mare şi nu se fac tratamentele la timp, şi nu au cu ce se hrăni, există şanse ca acestea să ajungă de la un apartament la altul.

În majoritatea cazurilor se iau de la hoteluri, pensiuni, spitale, în mobilă veche sau pe haine atunci când faceţi o vizită într-un spaţiu infestat. De asemenea, pot fi aduse de cineva care are ploşniţe acasă şi vine în vizită.

Ploşniţele se găsesc în toate regiunile globului, fiind un dăunător foarte răspândit în ultimele decenii. Dezvoltarea turismului şi a mobilităţii urbane a dus la înmulţirea acestui dăunător şi răspândirea lui involuntar.

Emană un miros specific, amărui, deci o infestare cu ploşniţe poate fi identificată şi după miros, dar aceasta începe să fie sesizabilă doar după ce gradul de infestare este mai mare.

Cele mai frecvente semne de infestare, pe lângă ciupiturile sau muşcăturile prezente pe piele, sunt excremente sub formă de pete maro închis şi petele roşii de sânge de pe așternuturi sau obiectele din apropierea patului.

Spre deosebire de ţânţari sau purici, pişcăturile ploşniţelor nu sunt izolate, apărând mai multe în aceeaşi zonă a corpului, de cele mai multe ori câte 3 în linie dreaptă. Caută locurile de pe corp unde pielea este mai subţire, cum ar fi partea inferioară a braţelor, a coapselor, pe spate sau pe gât.

Trebuie menţionat că prezenţa acestor dăunători nu are legătură cu curăţenia. Ploşniţele de pat pot fi întâlnite atât în spaţii curate, cum ar fi hotelurile de lux, cât şi în cele mai puţin curate cum ar fi penitenciarele. Totuşi, deşi apariţia lor nu este direct legată de curăţenie, într-o zonă în care sunt multe obiecte şi dezordine va fi mai greu să se scape de ele, deoarece au mai multe locuri pe unde pot să se ascundă şi să îşi facă cuiburile. Dacă pe lângă pat sunt ursuleţi de pluș, decoraţiuni, cutii sau alte obiecte, ploşniţele cu siguranţă vor căuta să îşi facă cuib şi în acestea.

Infestarea cu ploşniţe poate să apară în orice zonă şi la orice persoană, fără excepţii, orice spaţiu public sau privat fiind un posibil loc de unde se pot lua. Pe lângă hoteluri, pensiuni şi apartamente, unde apar cel mai frecvent, ploşniţele pot fi luate şi din spitale, biblioteci, teatre, săli de cinema, trenuri, autobuze, cămine de bătrâni, sau alte locuri pe unde circulă foarte mulţi oameni.

Ţinând cont de cele de mai sus, la primele semne de infestare trebuie făcută o verificare amănunţită a tuturor obiectelor din jurul patului, începând chiar cu acesta. Se va da la o parte salteaua şi asternutul de pe ea, şi se va verifica pe la îmbinături şi cusături. Cu o lanternă se vor verifica toate colţurile şi îmbinăturile patului unde şi-ar putea face ploşniţele cuibul. Trebuie căutate cele mai ascunse locuri şi cele mai mici crăpături. Toate obiectele din dormitor se vor verifica în detaliu, mai ales prin locurile ferite, nu doar ce este la vedere.

Ploşniţele se înmulţesc foarte repede şi se scapă foarte greu de ele, deci trebuie începute tratamentele de la primele semne de infestare.

  1. Tratamentul de dezinsecție împotriva ploșnițelor

Ploșnița de pat a început să fie un dăunător tot mai întâlnit în România, astfel și numărul tratamentelor efectuate de o firmă prestatoare de servicii DDD a crescut, fiind unul dintre cele mai solicitate servicii în momentul de față. Ținând cont de acest lucru, există posibilitatea ca acest dăunător să dezvolte rezistență în timp, dar și să întâlniți cazuri în care sunt mai greu de combatut, din acest motiv, ca prestator de servicii, trebuie să cunoașteți toate tipurile de tratamente.

Ploșnițele sunt insecte nocturne și, prin modul lor de viață, își fac cuibul cât mai aproape de locul din care se pot hrăni, iar cum acestea se hrănesc cu sânge își fac cuibul în pat sau cât mai aproape de pat, astfel încât să nu se deplaseze pe distanțe foarte lungi. Din acest motiv, indiferent de tratamentul aplicat, trebuie insistat în zona patului, pe toate obiectele care se găsesc în apropiere de acesta, și prin toate locurile prin care se pot ascunde în timpul zilei, cum ar fi în spatele unui tablou, pe la plinta de la parchet, pe sub scaune, etc.

Tratamentul chimic, prin pulverizare și nebulizare

Tratamentul chimic este cel mai uzual tratament împotriva ploșnițelor și se face prin aplicarea insecticidelor prin pulverizare și ulterior prin nebulizare sau termonebulizare. Este un tratament complex, fiind nevoie să se insiste foarte bine pe zonele prin care pot ele să se ascundă, și să se facă mai multe intervenții, la intervale de 7-10 zile între ele.

În funcție de caz și de gradul de infestare se recomandă să se efectueze 2-4 tratamente. Dacă ploșnițele sunt pe zone extinse sau nu s-au făcut tratamentele în momentul în care s-a sesizat problema și gradul de infestare este foarte mare, se poate să fie nevoie chiar de mai mult de 4 tratamente. Din acest motiv, nu se poate oferi garanție până nu se vede spațiul și nu se face prima intervenție.

Tratamentele se recomandă să se facă prin pulverizare și suplimentar prin nebulizare (ULV) sau termonebulizare (ceață caldă). Fiind un tratament de interior, recomandăm nebulizarea suplimentar aplicării prin pulverizare, fiind mai sigură și ușor de controlat.

Tratamentul prin pulverizare

Prima dată se va face tratamentul cu pompa de joasă presiune, care poate să fie pompă de mână sau de spate, ori pompă electrică. Este indicat să se folosească o duză cu pulverizare cât mai fină astfel încât soluția de lucru să pătrundă prin toate locurile prin care se ascund ploșnițele. O pulverizare grosieră nu va ajunge în profunzime și va uda prea tare suprafața, existând astfel riscul deteriorării lucrurilor din spațiul tratat.

Se scoate salteaua, se verifică, și se aplică insecticid și pe ea dacă se găsesc cuiburi pe la cusături sau imbinături. Dacă ploșnițele au ajuns în interiorul saltelei, există posibilitatea ca tratamentul chimic să nu aibă rezultate deoarece soluția nu va ajunge în interiorul acesteia. În acest caz, se recomandă un tratament termic. În cazul canapelelor sau a altor obiecte de mobilier infestate, trebuie insistat și pe cât posibil desfăcute să se ajungă cu soluția pulverizată prin toate zonele ascunse. Se va pulveriza soluția de lucru pe toată rama patului, prin spatele mobilierului de pe lângă pat, pe plinte, pe parchet dacă acesta are crăpături, pe la tocul ușilor, prin spatele tablourilor și prin orice zonă prin care considerați că pot să își facă cuib.

Tratamentul prin nebulizare

Ulterior, până se va usca soluția aplicată, se face și tratamentul prin nebulizare. Nu se va îndrepta jetul înspre o anumită zonă, ci se va pulveriza soluția în aer, înspre mijlocul încăperii, astfel încât în întreg spațiul să se creeze o ceață rece. În felul acesta, amestecul de lucru va ajunge pe toată zona care trebuie tratată și va pătrunde în toate orificiile și crăpăturile. Este important să începeți tratamentul de nebulizare dintr-un colț al încăperii și să vă retrageți spre ieșire, sau din ușă în cazul unei camere cu dimensiune mai mică, astfel încât să nu ajungeți în mijlocul cetii create.

Tratamentul cu ULV-ul efectuat după pulverizare are și efect de "flush-out", scoțând ploșnițele din ascunzătoare și agitându-le pentru a intra în contact cu insecticidul aplicat anterior, din acest motiv, un tratament combinat are rezultate mult mai bune.

După fiecare tratament, spațiul trebuie să stea închis cel puțin 4-5 ore, astfel încât ceața creată prin nebulizare să se lase și să pătrundă peste tot. După această perioadă, se vor deschide geamurile timp de 30-60 minute pentru a se aerisi, astfel încât la revenirea în cameră să nu mai existe vapori de soluție sau particule suspendate în aer. Doar după aerisire se poate intra și sta în încăpere. Dacă se pot lăsa geamurile deschise pentru aerisire pe o perioadă mai lungă de timp, este și mai bine.

Dacă de la o intervenție la alta gradul de infestare se reduce, și se găsesc ploșnițe moarte după fiecare repetare, atunci tratamentul efectuat a avut efect. Nu se va scăpa niciodată de ploșnițe după un singur tratament chimic, acesta având efect doar asupra ploșnițelor ieșite din ouă. Deci, chiar și în cazul unui tratament cu eficiență maximă, este necesară și a 2-a intervenție care să acționeze asupra ploșnițelor care ies din ouă.

Ținând cont de modul de viață a ploșnițelor, tratamentele se fac doar în camere, nu și în baie, în bucătărie, pe holuri sau prin alte încăperi anexe. În cazuri excepționale, dacă gradul de infestare este foarte mare și ploșnițele au ajuns pe zone extinse, se poate face o verificare și a zonelor mai sus menționate, și dacă se găsesc urme de infestare pe hol sau prin alte zone, se va face tratamentul și acolo.

După fiecare intervenție, este indicat să recomandați beneficiarului, ca la revenirea în spațiu, să facă curățenie și să aspire foarte bine zona tratată, cu precădere prin zonele prin care se pot ascunde ploșnițele și unde s-au observat cuiburi. În felul acesta, pe lângă ploșnițele moarte după tratament, se vor mai aspira și din ouă. Sacul aspiratorului, sau ce s-a aspirat în cazul celor fără sac, trebuie pus într-o pungă închisă foarte bine, astfel încât să nu infesteze alt spațiu după aruncarea gunoiului.

Pulverizatoare Recomandate

De purtat în mână:

De purtat în spate:

Electrice:

Nebulizatoare:

Termonebulizatoare:

În cazul ploșnițelor nu se poate vorbi de un tratament de remanență, ci doar de șoc, cu un efect pe termen scurt, ploșnițele având un comportament diferit față de cel al gândacilor sau a altor insecte taratoare. Acestea nu se deplasează cu corpul lipit de zona pe care merg, deci o suprafață de contact mai mică. Trebuie folosite insecticide cu șoc puternic, cât mai iritante și cu miros puternic, care să le scoată din ascunzișuri în momentul tratamentului.

Din acest motiv este indicat să se folosească Emulsii Concentrate (EC) sau Dispersii în Emulsii Apoase (EW), și să se evite insecticidele cu remanență mai mare cum ar fi Suspensiile Concentrate (SC) sau Insecticidele Microcapsulate (CS). În plus, suprafețele pe care stau ploșnițele sunt suprafețe poroase, absorbante, acesta fiind încă un motiv pentru care se recomandă utilizarea produselor de șoc. Se poate opta, în cazul pulverizării cu pompă de joasă presiune, și pentru insecticide cu alte formulări dacă acestea au o cantitate mare de substanță activă și prin proprietățile lor au efect de șoc puternic. Pentru nebulizare, obligatoriu se vor folosi doar insecticide sub formă de Emulsie Concentrată sau Emulsie Apoasă, fiind singurele formulări care se pot aplica prin această metodă.

Fiind un tratament chimic, este neapărat să folosiți un echipament de protecție complet, respectiv combinezon antichimic, mască de protecție cu filtre pe toată fața, sau semimască cu ochelari de protecție, și mănuși de protecție. În funcție de caz, se poate opta și pentru cizme de cauciuc sau încălțăminte impermeabilă de protecție.

Insecticide recomandate pentru tratamentul prin pulverizare

  • I14 Cytrol - pe bază de Cypetmetrin și Piperonil Butoxid, sub formă de EC, cu efect de șoc puternic și miros iritant

  • I250 Effect Ultimum - pe bază de Tetrametrin, Permetrin și Piperonil Butoxid, sub formă de EC, cu efect de șoc puternic și miros iritant

  • Cytrol Forte WP - sub formă de pulbere, dar cu o concentrație mare de substanță activă, respectiv 400 grame Cypermethrin / kg, care îi dă un efect de șoc puternic. Este un insecticid cu miros mai slab, sesizabil, fiind potrivit pentru spațiile mai sensibile unde nu se poate aerisi o perioadă foarte lungă de timp. 

  • I55 Cimetrol Super EW - pe bază de Cypermethrin, Tetrametrin și Piperonil Butoxid, sub formă de EW. Datorită concentrațiilor foarte mari de substanță activă și a formulării are un efect de șoc foarte puternic, dar și efect larvicid datorită Piriproxifenului

Insecticide recomandate pentru tratamentul de nebulizare/termonebulizare

  • I14 Cytrol - pe bază de Cypetmetrin și Piperonil Butoxid, sub formă de EC, cu efect de șoc puternic și miros iritant.

  • I250 Effect Ultimum - pe bază de Tetrametrin, Permetrin și Piperonil Butoxid, sub formă de EC, cu efect de șoc puternic și miros iritant.

  • I55 Cimetrol Super EW - pe bază de Cypermethrin, Tetrametrin și Piperonil Butoxid, sub formă de EW. Datorită concentrațiilor foarte mari de substanță activă și a formulării are un efect de șoc foarte puternic, dar și efect larvicid datorită Piriproxifenului.

În cazul în care nu aveți un generator ULV sau un Termonebulizator se pot folosi ca alternative dozele fumigiene sau dozele cu aerosol. După tratamentul prin pulverizare se va pune câte o doză fumigienă în fiecare cameră, se va activa și se va menține spațiul închis pentru 4-5 ore. La intoarcerea în spațiu se va aerisi la fel ca și la tratamentul prin nebulizare.

Doze Fumigiene

Doze Aerosol

Pentru un efect mai bun, după ce se usucă insecticidul pulverizat și se aerisește spațiul, sau chiar a doua zi, se poate face și un tratament cu un insecticid sub formă de pulbere. Se aplică cu un Duster special pentru acest tip de produs, pe la îmbinăturile patului, pe după plintă, prin găurile din parchet sau prin orice zone ascunse în care își pot face cuib ploșnițele. Pulberea rămâne activă atât timp cât este pe zona aplicată, și prin contact, când trec ploșnițele prin ea, le omoară. Acest tip de tratament poate fi considerat singurul tratament cu remanență împotriva ploșnițelor, ducând la reducerea numărului de ploșnițe de la un tratament la altul.

Insecticidul sub formă de pulbere este I05 PermDust, și poate fi folosit cu un aplicator B&G 1150, Duster S sau Duster Mini.

În cazurile în care în spațiul tratat nu se poate aplica un insecticid mai iritant, se poate opta pentru tratamentul de pulverizare cu insecticidul Buglea, care este un polimer ce acționează prin contact direct, putând fi aplicat în orice spațiu fără restricții. Acesta se poate folosi și ca adjuvant, în combinație cu orice insecticid care se aplică prin pulverizare, pentru a îmbunătăți eficacitatea insecticidelor. Asigură o distribuție uniformă a insecticidului pe suprafață și un efect de moment mult mai rapid.

După efectuarea tratamentelor, se recomandă utilizarea capcanelor adezive pentru ploșnițe în vederea monitorizării. Capcanele se pun în zona patului sau cât mai aproape de locul în care au fost găsite ploșnițele, la distanțe de aproximativ 50-100 cm între ele, și se pot verifica prima dată la câteva zile, după care din 7 în 7 zile sau la orice interval este posibil. Dacă se mai găsesc ploșnițe în capcane, atunci se vor repeta tratamentele. Capcanele nu au în compoziție substanțe chimice, doar se folosesc de modul de viață a ploșnițelor, care caută să se ascundă prin crăpături sau zone întunecoase. Astfel, pot fi lăsate în zona tratată în vederea monitorizării pe perioade lungi de timp.

Capcane recomandate

De menționat că nu se va scăpa niciodată de ploșnițe cu capcane adezive, acestea sunt doar pentru monitorizare, pentru a se observa dacă într-o anumită zonă apar ploșnițe sau dacă după un tratament complet au mai rămas ploșnițe.

În zonele în care există un risc constant de apariție a ploșnițelor, cum ar fi în hoteluri sau pensiuni, în căminele de bătrâni sau în penitenciare, se pot folosi capcanele pe toată perioada anului.

Pentru aceste tipuri de zone, se pot folosi capcanele de monitorizare profesionale cu atractant, care ajută la depistarea timpurie a unei infestări, de exmplu BedBug monitor.

Tratamentul termic

Pe lângă tratamentul chimic, în cazul ploșnițelor se poate opta și pentru tratamentul termic. Spre deosebire de tratamentele prin pulverizare și nebulizare, prin această procedură se poate scăpa de ploșnițe și după o intervenție, având efect și asupra ouălor, nu doar asupra ploșnițelor active.

Ploșnita de pat este sensibilă la temperaturi ridicate de peste 50 de grade Celsius și la temperaturi foarte scăzute, sub -18 până la -20 de grade Celsius. Astfel, prin tratamentul termic trebuie ridicată temperatura în spațiul infestat la peste 50 de grade Celsius, pe o durată de minimum 90 de minute. Cu cât perioada este mai mare, cu atât șansele de reușită sunt mai mari, fiind nevoie ca această temperatură să fie atinsă și menținută în orice zonă a încăperii, chiar și în zonele ascunse și izolate.

Deși ploșnițele mor și la temperaturi scăzute, doar tratamentul termic este realizabil, fiind nevoie de o perioadă mult mai scurtă de timp pentru a le omorî și afecta ouăle. În cazul temperaturilor scăzute trebuie menținută temperatura negativă pe parcursul mai multor zile pentru a afecta și ouăle.

Ținând cont de această sensibilitate la temperatură a ploșnițelor, se intervine cu aparate speciale pentru tratamentul împotriva ploșnițelor. Acestea ridică temperatura cu ajutorul unor radiatoare și o mențin pe durata necesară exterminării acestui dăunător. În general, temperatura maximă care poate fi generată de aceste aparate este de 70 de grade Celsius, dar la setarea maximă, unele obiecte din plastic sau alte materiale mai sensibile pot fi deteriorate. Deci, chiar dacă la temperaturi mai mari timpul necesar exterminării este mai mic, de aproximativ o oră, nu se recomandă să se folosească în acest fel. Este indicat să se seteze aparatele la temperaturi controlabile, de 50-55 de grade, pe o perioadă mai lungă de timp, de 2-3 ore, ajungându-se la același rezultat, fără riscuri.

Pentru acest tip de tratament se pot folosi genți sau camere termice, care sunt ca un cort bine închis în care se pun obiectele și se ridică temperatura în acea zonă izolată, sau radiatoare de tipul Thermo-Bug care încălzesc tot spațiul.

Geanta termică

Geanta termică (ZappBug Oven 2 9504 și ZappBug Heater) are un volum mai mic, potrivită pentru obiecte de mobilier cu dimensiuni reduse cum ar fi noptierele, scaunele, tablourile sau decorațiunile, dar și pentru bagaje, ghiozdane sau haine. Nu se poate face un tratament pentru ploșnițe doar cu geanta termică ZappBug Oven 2/ZappBug Heater, dar se poate folosi complementar tratamentului chimic, pentru tratarea obiectelor din jurul patului.

Sunt recomandate pentru persoanele care călătoresc mult și pot lua ploșnițele de la hoteluri sau pensiuni, pentru tratarea bagajelor și a hainelor la întoarcerea acasă. Se vor pune în geantă timp de 90-120 de minute, după care se vor scoate de acolo și se vor pune în dulap sau în coșul cu rufe. De cele mai multe ori, ploșnițele sunt aduse în casă în felul acesta, în troler, rucsac sau geantă, deoarece în deplasare sunt lăsate lângă pat, oferind ploșnițelor un loc ideal pentru a sta ascunse.

Camerele termice

Camerele termice (ZappBug Room 9502 și Heat Pro 2) funcționează pe același principiu ca și geanta termică, dar au dimensiunea “cortului” mai mare, astfel se pot trata cu aceasta în plus și obiectele de mobilier de dimensiuni mai mari, cum ar fi saltelele, paturile sau canapelele, fotoliile, birourile, noptierele sau dulapurile. Se poate face un tratament împotriva ploșnițelor de pat doar cu camerele termice dacă în spațiu sunt doar obiecte cu dimensiuni ce permit a fi băgate în cameră, și pe lângă nu sunt locuri prin care se pot ascunde ploșnițele.

Exemple de utilizare a genților și a camerelor termice

Ca exemplu, dacă în camera tratată este parchet pe jos, cu plintă de jur împrejur, sunt uși cu tocuri din lemn sau dulapuri foarte mari, nu se va putea face tratamentul doar cu o ZappBug Room/Heat Pro 2, existând riscul ca ploșnițele să fi ajuns și prin zonele menționate. În acest caz, se poate face în paralel, și tratamentul chimic. Sunt indicate pentru zone cu trafic mare, unde pot fi aduse ploșnițele de persoanele care vin și pleacă, cum ar fi bibliotecile, spitalele, azilele de bătrâni, căminele studențești, hotelurile, pensiunile sau penitenciarele. În aceste zone, în combinație cu sistemele de monitorizare, se poate interveni la primele semne de infestare, până să se extindă ploșnițele pe zone mari.

Ca un exemplu de utilizare, la o bibliotecă în cazul canapelelor, a scaunelor sau a birourilor, infestate cu ploșnițe aduse de persoanele care vin în spațiu. La un penitenciar pentru tratarea bagajelor deținuților înainte de incarcerare, dar și pentru tratarea saltelelor și a obiectelor de mobilier din încăpere. În vestiarul unui spațiu industrial unde ploșnițele sunt aduse în bagaje sau haine de persoanele ce folosesc spațiul. Radiatorul Thermo-bug Basic 3 este un dispozitiv de ultimă generație, conceput special pentru tratamentul împotriva ploșnițelor, ce ridică și menține temperatura în zona infestată la temperaturi de peste 50 de grade Celsius pe perioade de timp setate în momentul instalării. Spre deosebire de Genți și Camerele termice, tratamentul cu Thermo-Bug Basic 3 va elimina ploșnițele din tot spațiul, nu este necesar să se facă în plus și tratamente chimice. Totuși, înainte de efectuarea tratamentului este necesară o pregătire a spațiului. Trebuie îndepărtată salteaua de pe pat și pusă în picioare în mijlocul încăperii, trebuie mutate obiectele de mobilier din jurul patului care sunt lipite de perete, întoarse scaunele și fotoliile cu picioarele în sus sau deschisă canapeaua în cazul în care este extensibilă. Desi temperatura va fi ridicată în toată încăperea, este indicat ca obiectele infestate, sau care facilitează creearea cuiburilor să fie “libere” în zone deschise.

Ca un exemplu, dacă sunt ploșnițe în interiorul unui troler plin cu haine, trolerul este într-un sertar dintr-un dulap închis, sunt șanse ca temperatura din interiorul trolerului să nu ajungă la 50 de grade, deci ploșnițele din troler nu vor fi omorâte. Geamurile trebuie închise și ușa izolată pe exterior pe cât posibil, astfel încât să nu se piardă temperatura. Se poate pune un prosop sau o pernă rulou pe jos în fața ușii, și o bandă adezivă pentru a crea o ramă de jur-imprejurul ușii dacă nu se închide ermetic.

Dacă tratamentul este făcut conform instrucțiunilor se va scăpa de ploșnițe cu o singură intervenție cu Thermo-bug Basic 3, fără tratamente chimice. Doar cu acest tip de tratament sunt afectate și ouăle, și ploșnițele în orice stadiu de dezvoltare, și adulții.

Deși ploșnițele mor la temperaturi de peste 50 de grade în 90 de minute, pentru rezultate sigure este indicat să lăsați aparatul să funcționeze pe o perioadă mai lungă de timp, de până la 3 ore, deoarece căldura nu se difuzează uniform, dar niciodată pe perioade foarte lungi de timp (6-10 ore) pentru a nu deteriora alte obiecte din încăpere.

Cu acest tip de tratament spațiul tratat poate fi folosit imediat, este un tratament ecologic și elimină riscurile de expunere la reziduurile chimice.

Tratamentul cu abur împotriva ploșnițelor 

Pe lângă tratamentele termice mai sus menționate există și aparate cu abur, care se bazează pe aceiași sensibilitate a ploșnițelor la temperaturi ridicate. Aceste aparate creează un abur cald, de peste 100 de grade Celsius. Tratamentul se face manual, cu un pistol de pulverizare, prin îndreptarea acestuia prin toate zonele prin care se pot ascunde ploșnițele. Deși este un tratament eficient, este foarte greu de aplicat și trebuie făcut cu răbdare astfel încât să nu scape nici o zonă netratată. În funcție de gradul de infestare și de cât de aglomerată este încăperea tratată poate să dureze 3-4 ore un tratament, și dacă o singură zonă infestată nu este acoperită intervenția trebuie refăcută.

Din acest motiv acest tip de tratament nu este recomandat ca tratament individual, ci doar ca un tratament complementar tratamentului chimic, pe suprafețe mai mici.

Tratamentul la rece

Deși după cum este menționat mai sus, nu se poate realiza un tratament împotriva ploșnițelor prin reducerea temperaturii, pe zone izolate, direct pe cuib sau pe ploșnițele adulte se poate folosi doza Ghilotina SnowBug. Aceasta pulverizează un gaz care în momentul aplicării induce paralizie la rece insectelor. La contact direct, temperatura pe zona pulverizată poate ajunge la -45 de grade Celsius, omorând pe loc insectele pe care este aplicat. Se poate folosi pentru diminuarea gradului de infestare, prin aplicare directă pe cuiburi și ploșnițele active, sau pentru tratarea unor obiecte sensibile, cum ar fi tablourile și decorațiunile pe care nu se poate face aplicarea unei soluții prin pulverizare.

De asemenea, se poate lăsa beneficiarilor pentru aplicarea pe ploșnițele adulte care mai apar între tratamente, fiind o soluție ecologică, fără substanțe chimice, care se poate aplica pe orice zonă și în orice moment al zilei, chiar și pe pat fără a necesita aerisire.

Testează-ți cunoștințele cu ajutorul platformei noastre!

Îți oferim posibilitatea de a-ți evalua și îmbunătăți cunoștințele și abilitățile. Această platformă este concepută pentru a sprijini profesioniștii din pest control în dezvoltarea continuă a competențelor lor și pentru a ne asigura că tu ești mereu la curent cu cele mai recente informații și tehnologii din industrie.

Alegând să-ți verifici cunoștințele dobândite în urma lecțiilor parcurse, contribui la creșterea calității serviciilor tale de control al dăunătorilor și la menținerea unui mediu mai sănătos și mai sigur pentru comunitatea din care faci parte.